Pentru unii, când se gândesc la succes, își imaginează bogăție, alții vor putere, unii vor doar să aibă un impact pozitiv asupra lumii. Toate acestea sunt perfect valabile pentru că succesul este un concept care înseamnă lucruri diferite pentru oameni diferiți.
Deși, indiferent ce înseamnă succesul pentru tine, aproape sigur nu este ceva ce se obține cu ușurință.
Ceea ce urmează este o listă cu 14 moduri prin care îți poți atinge succesul în viață:
1. Creează-ți obiceiuri sănătoase
Obiceiurile sunt baza unei vieți prospere, sau așa cum spunea Brian Tracy:
Oamenii de succes sunt oameni simpli cu obiceiuri de succes.
Ca să înțelegi mai bine importanța obiceiurilor, îți recomand un studiu despre bogați și săraci, făcut de Tom Corley, autorul cărții Rich Habits, iar rezultatul a fost unul foarte interesant.
Știai că bogații se uită la emisiuni de divertisment în procent de 6%, iar săracii în procent de 78%?
2. Setează-ți obiective regulat
Obiectivul este destinația, iar planul este vehiculul cu care ajungi acolo.
Nu ai cum să ajungi la Paris, dacă nu ți-ai propus asta, iar majoritatea oamenilor nu-și stabilesc nimic, dar se așteaptă să ajungă undeva. Nu ai cum să atingi succesul dacă nu îți stabilești obiective, pe care să le urmărești și spre care să te îndrepți.
3. Îmbunătățește-te zilnic
Oamenii de succes se îmbunătățesc constant și nu își petrec timpul cu activități care nu îi duc mai aproape de obiectivul lor.
Fă în fiecare zi câte o acțiune care să te aducă mai aproape de atingerea obiectivelor tale!
4. Fii atent cu sănătatea ta
Poți obține ce-ți dorești, dacă ai energie. Dacă ești leneș, ai mintea încețoșată și nivelul de energie scăzut, nu poți fi productiv și nu vei ajunge să-ți îndeplinești visurile. De aceea, fă exerciții regulat și mănâncă sănătos.
În studiul despre care am vorbit la început:
76% dintre oamenii bogați fac sport de cel puțin patru ori pe săptămână, comparativ cu doar 23% dintre oamenii săraci.
5. Fă lucrurile până la capăt
Cum spune un proverb românesc:
Nu lăsa pe mâine ce poți face azi.
Procrastinarea este unul dintre cei mai mari inamici ai succesului. Fă lucrurile până la capăt! Fă-le acum!
6. Formează-ți o gândire pozitivă (sau măcar optimistă)
Nu mă refer aici la mișcarea apărută în ultimii ani cu gândirea pozitivă, ci în a vedea părțile bune și oportunitățile din fiecare problemă apărută.
Când ai o problemă, stai jos și caută beneficiul care a venit împreună cu problema, fiindcă tot timpul există unul.
Bonus: Evită știrile de la ora 5, care sunt în proporție de 99% negative și care oricum nu te ajută la nimic. Sau, mai bine, evită televizorul cu totul!
Păstrând o energie pozitivă, vei fii energic și fericit.
7. Economisește regulat
Așa cum am mai tot vorbit, dacă vrei să ajungi la succes, va trebui să faci ceva și în direcția aceasta, așa că începe să economisești regulat, fă-ți un back-up și începe să investești.
Este o rețetă sigură spre succes!
8. Depășește-ți limitările
Avem tot felul de credințe limitative, create în copilărie, la școală sau împrumutate din familie, care ne sabotează constant.
Poate cea mai puternică limitare pe care o avem , este “vai, nu pot să fac asta, ce-o să zică lumea?”.
Ne limitează începând de la modul în care ne îmbrăcăm, până la transformarea visurilor în realitate.
Dacă NU vei mai continua să fii pe placul altora, te eliberezi și îți vei da voie să faci lucruri care sunt cu adevărat importante pentru tine.
9. Citește zilnic
E na! De unde timp și de citit acum?
Recomandarea mea este să înlocuiești 30 de minute de uitat la televizor cu 30 de minute de citit. Și nu-mi zice că nu te uiți la televizor..
Majoritatea oamenilor de succes citesc zilnic minim 30 de minute, conform studiilor lui Tom Corley.
Dacă citești top 10 cărți din domeniul tău de interes, nu ai cum să nu devii mai bun. Cărțile sunt studii de zeci de ani făcute de experți în domeniile respective.
10. Fii perseverent
Perseverența este măsura încrederii în tine sau cum tot Brian Tracy zicea:
Perseverența este disciplina în acțiune.
Dacă ai obiectivele potrivite, atunci, folosind perseverența îți va fi imposibil să eșuezi.
11. Îmbunătățește-ți aptitudinile
Dacă vrei să fii în top în domeniul tău, ai nevoie să te antrenezi constant. Setează-ți unde vrei să ajungi, stabilește-ți ce aptitudini sau ce cunoștințe îți lipsesc și apucă-te de treabă!
12. Fă mai mult decât ți se cere
Avem obiceiul de a face doar atât cât este nevoie sau, dacă se poate, mai puțin dar așteptăm să primim mai mult.
Prima dată oferă, demonstrează-ți aptitudinile și recompensele vor veni.
Obiceiul acesta ți-l poți antrena când citești. Dacă ți-ai stabilit ca obiectiv să citești 30 de pagini, forțează-te și citește 31. Aplică exercițiul ăsta în diferite activități iar în timp rezultatele vor veni.
13. Găsește-ți un mentor
Mentorul este acea persoană care este acolo unde vrei tu să ajungi, este ca o mână de ajutor în direcția atingerii succesului pe care ți-l dorești.
Când am început să lucrez cu mentori, lucrurile au început să se schimbe în jurul meu, drumurile au început să se scurteze și am ajung să fac lucruri pe care le credeam imposibile.
14. Fii atent cu cine îți petreci timpul
Suntem media celor mai apropiați oameni cu care ne petrecem cel mai mult timpul.
Dacă vrei să ai mai mulți bani, atunci petrece timp cu oameni care știu să facă mai mulți bani decât tine. Dacă vrei să devii mai bun într-un domeniu, atunci petrece timp cu oamenii care sunt experți în domeniul respectiv.
Nu poți avea succes peste noapte. Succesul necesită muncă, perseverență și o voință foarte puternică. Și nu uita un lucru:
Dacă nu-ți planifici succesul, îți planifici eșecul.
Decizia este acum a ta de a alege dacă vrei să ai succes sau dacă vrei să-ți irosești talentul. Este timpul să iei decizii care te vor ajuta să îți atingi adevăratul potențial!
Dacă vrei să afli mai multe despre studiu îți recomand să citești cartea:
Rich Habits: The Daily Success Habits of Wealthy Individuals
Dacă preferi varianta video:
Ce acțiuni ai făcut până acum pentru atingerea succesului?
Împărtășește răspunsul tău în comentariile de mai jos!