Vreau să spun de la început că nu am avut un obiectiv ca număr de cărți pe anul 2023, cum s-a întâmplat în anii trecuți, în care citeam și câte 70 de cărți într-un an. Dar asta a fost nevoia la momentul respectiv, să acumulez multă informație pentru a putea să mă dezvolt în anumite domenii (management și financiar).
Citesc de mai bine de 16 ani, dar până spre finalizarea liceului nu citisem deloc, nu puteam, indiferent cât efort depuneam. Am început multe cărți, dar doar una îmi aduc aminte că am reușit să o finalizez, o carte verde de la Ioan Slavici cu nuvele. Îmi amintesc momentul de satisfacție când am ajuns la ultima pagină a cărții. În același timp, posibil să fi avut o problemă cu cititul, nu pot să stau focalizat pe text mult timp, lucru care mi se întâmplă și acum, dar pe care îl pot controla.
Momentul în care am început să fiu atras de citit a fost atunci când am dat peste câteva cărți mai „oculte” care absolut m-au fascinat. Au fost pentru prima dată când nu m-am putut dezlipi de ele, citeam din oră în oră câte puțin.
Una dintre cărți era despre călătoria unui jurnalist în jungla amazoniană pentru a studia experiențele cu Ayahuasca, alta despre copiii din India care îmi aminteau de viețile trecute, iar cealaltă a fost „Călătoria sufletelor” scrisă de hipnoterapeutul Michael Newton.
Aceste cărți practic mi-au deschis ușa către cărți. Și din momentul respectiv am tot citit, la început cărți de genul, de care am amintit, plus multă filozofie orientală, mai târziu trecând pe beletristică rusă.
Abia acum 6-7 ani am descoperit zona aceasta de dezvoltare personală, educație financiară și ceea ce mai este la modă acum, după ce am primit o carte despre management și leadership, care mi-a oferit informații foarte utile și soluții la problemele de care mă loveam în management.
Și dacă până în momentul respectiv citeam câteva cărți pe an, în acel an am citit peste 50, majoritatea din zona de management, păstrând trendul de atunci, doar extinzând aria subiectelor.
Câte cărți am citit în 2023?
Anul acesta am citit 31 de cărți, probabil cele mai puține din ultimii 6 ani. Dacă nu exista clubul de carte unde monitorizăm obiceiul de a citi zilnic, cred că ajungeam undeva la vreo 20 de cărți, maxim. Am lăsat de multe ori telefonul din mână doar ca să citesc câteva pagini, pentru că mă simțeam prost să trec 0 pagini în sistemul de monitorizare pe care îl folosim.
(Găsești toate detaliile aici.)
Cu toate că au fost mai puține decât în anii trecuți, sunt foarte mulțumit, pentru că am citit doar cărți bune, care mi-au oferit valoare. Cele pe care le-am început și am considerat că nu mă ajută (vreo 6-7) le-am lăsat deoparte, nu înseamnă că au fost slabe, ci că nu e momentul lor acum. Iar pe lângă asta, 80% din timp l-am alocat bebelușului, care îmi ocupă mai mult timp decât am anticipat.
Cele mai interesante cărți citite în 2023
(Poți da click pe fiecare titlu pentru a citi recenzia completă sau pasaje interesante din carte.)
Quiet. Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare – Susan Cain
Quiet. Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare de Susan Cain aduce în prim-plan rolul introvertiților într-o societate preponderent orientată spre calitățile extrovertite. Autorul explorează trăsăturile introvertiților, evidențiind avantajele lor și pledând pentru recunoașterea contribuțiilor lor valoroase în diverse domenii.
Cartea abordează critic societatea contemporană, subliniind presiunile impuse introvertiților de a se conforma normelor sociale care promovează trăsăturile extrovertite.
Al doilea munte – David Brooks
Al doilea munte de David Brooks explorează teme profunde legate de dezvoltarea personală, moralitate, societate, credință și găsirea sensului vieții.
Cartea este împărțită în 5 mari capitole. În prima jumătate a cărții, detaliază modul în care ajungem să trăim viața pe cel de-al doilea munte, iar în a doua jumătate, descrie cum trăiesc cei cu mentalitatea celui de-al doilea munte.
Pe primul munte, cu toții avem de îndeplinit obiective clare: să ne formăm o identitate, să ne separăm de părinți, să ne cultivăm talentele, să ne modelăm o personalitate stabilă și apoi să încercăm să ne lăsăm amprenta asupra lumii. Oamenii care escaladează primul munte petrec mult timp gândindu-se la reputația lor. Țin mereu evidența. Cum stau comparativ cu ceilalți? Pe ce poziție mă aflu? Așa cum pune problema psihologul James Hollis, în acest stadiu tendința e să cred că „sunt ceea ce spune lumea că sunt“.
Obiectivele primului munte sunt cele obișnuite, scoase în față de cultura noastră: să ai succes, să ai o reputație bună, să te învârți în cercurile sociale corespunzătoare și să ai parte de bucurii personale. Adică toate lucrurile obișnuite: o casă drăguță, o familie simpatică, vacanțe frumoase, mâncare gustoasă, prieteni buni și așa mai departe.
Al doilea munte nu este opusul primului. Să pornești în ascensiunea celui de-al doilea munte nu înseamnă să respingi primul. Înseamnă să călătorești mai departe de el. Este o fază a vieții mai generoasă, mai satisfăcătoare.
Dacă primul munte vizează dezvoltarea egoului și definirea sinelui, cel de-al doilea este despre depășire, despre eliberarea de ego și sine. Dacă primul munte este despre acumulare, al doilea munte este despre contribuție. Dacă primul munte este elitist – te miști în sus –, al doilea munte este egalitarist – te poziționezi alături de cei aflați în nevoie și înaintezi cot la cot cu ei.
The Values Factor – John Demartini
The Values Factor de John Demartini ne oferă o perspectivă profundă asupra elementului central care stă la baza deciziilor, acțiunilor și aspirațiilor noastre: valorile personale.
Cartea este o combinație de psihologie, filosofie și strategii practice, toate construite în jurul ideii centrale că înțelegerea și onorarea propriilor valori poate duce la o viață mai împlinită și mai echilibrată.
Demartini argumentează că fiecare individ are un set unic de valori pe care le consideră importante. Aceste valori influențează modul în care ne comportăm, deciziile pe care le luăm și ceea ce ne aduce fericire.
Cartea trece prin fiecare arie a vieții și, folosind diverse exemple personale și exerciții practice, îți arată cum îți poți schimba percepția asupra unei situații aparent negative.
Unul dintre punctele forte ale cărții este abordarea completă a subiectului, pentru că atunci când finalizezi cartea nu simți că lipsește ceva și totodată pragmatică.
Outlive. Știința și arta longevității – Peter Attia
Outlive. Știința și arta longevității de Peter Attia, unul dintre cei mai importanți experți în longevitate de la ora actuală, ne oferă un ghid despre longevitate, dar din punct de vedere al healthspan-ului și nu al lifespan-ului.
Lifespan-ul reprezintă durata vieții, pe când healthspan-ul este despre a menține o calitate cât mai ridicată a vieții noastre, pentru cât mai mult timp, pe toate aceste laturi.
Există persoane care au aceeași vârstă, să zicem 90 de ani, care reprezintă lifespan-ul. Doar că unii dintre ei sunt activi și independenți, iar alții sunt nevoiți să stea la pat și dependenți de cei din jur care-i îngrijesc. Deși au aceeași vârstă, diferă healthspan-ul.
Prima parte a cărții ne vorbește despre filosofia lui și despre medicina 3.0 (medicina viitorului), care pune mult mai mult accent pe prevenție în loc de tratarea post-diagnostic. Comparativ cu Medicina 2.0 (medicina din prezent) care pune accent doar pe tratare, medicamente și mai deloc pe prevenție. Fie ești bolnav, fie nu. Model care este foarte bun, dar în cazul bolilor acute sau a traumatismelor.
A doua parte a cărții este destul de tehnică și abordează în detaliu fiecare din ”Cei 4 călăreți ai apocalipsei” cum îi numește el, care se referă la categoriile de boli care duc la cele mai multe decese în lume:
- Bolile cardiovasculare;
- Cancer;
- Boli neurodegenerative (Alzheimer);
- Bolile metabolice (diabet).
Iar ultima parte a cărții vine cu tehnici prin care putem prelungi healthspan-ul:
- Sport (forță, aerobic și stabilitate);
- Nutriție;
- Somn;
- Sănătate emoțională.
Putere versus Forţă – David R. Hawkins
Putere vs Forță scrisă de David R. Hawkins este o lucrare de dezvoltare personală și spirituală care explorează natura puterii și a forței și impactul lor asupra vieții noastre, bazânduse pe kinesiologie, o metodă de testare a musculaturii corpului. Doar ca Hawkins folosește kinesiologia ca instrument pentru a valida și verifica nivelurile de conștiință.
Autorul explică că forța este o încercare de a controla și manipula oamenii și circumstanțele din jurul nostru, în timp ce puterea este o expresie a autenticității și a integrității noastre interioare. El susține că, în loc să încercăm să ne îmbunătățim puterea personală prin forță și control, ar trebui să ne concentrăm asupra dezvoltării calităților noastre interioare, cum ar fi compasiunea, înțelepciunea și iubirea.
Hawkins explorează și ideea că există o ierarhie a nivelurilor de conștiință, pentru care ne oferă și o modalitate de a evalua nivelul de conștiință și putere a unei persoane prin intermediul unei hărți a conștiinței, care clasifică emoțiile și stările mentale într-un spectru de la cele mai joase la cele mai înalte niveluri.
Pe lângă asta, autorul abordează diferite subiecte din perspectiva puterii și a nivelurilor de conștiință, subiecte din medicină, politică, știință, spiritualitate, religie sau arta.
Spațiul variantelor – Vadim Zeland
Spațiul variantelor de Vadim Zeland oferă o serie de perspective și abordări despre cum să-ți gestionezi viața într-un mod mai conștient și mai eficient. Autorul explică că există o mulțime de variante posibile ale realității noastre și că putem folosi puterea gândului și a intenției pentru a naviga prin ele și a ne crea experiențele dorite.
Carte se concentrează pe ideea de „comutare” între diferitele variante ale realității, în care autorul explică că, în fiecare moment, există mai multe variante ale realității în care ni se poate întâmpla ceva anume, iar noi suntem cei care decidem care variantă devine realitate prin alegerile și gândurile noastre.
Lista completă cu cărtile citite în 2023
Codul talentului – Daniel Coyle
7 Strategii pentru obținerea bogăției și succesului – Jim
Quiet. Puterea introvertiților într-o lume asurzitoare – Susan Cain
Ce-ţi pasă ţie de părerile altora? – Richard P.
Ascensiunea roboților – Martin Ford
Devino ceea ce ești! – Alan Watts
Letting Go: Calea Renunțării – David R. Hawkins
S-au făcut greşeli (dar nu de către mine)
Al doilea munte – David Brooks
The Values Factor – John Demartini
Curajul de a fi tu însuți – Jacques Salomé
Secretele întregii vieți – Elena Iuliana Neagu
The Tipping Point – Malcolm Gladwell
Outlive. Știința și arta longevității – Peter Attia
Murmurul stelelor dimineții – Vadim Zeland
Porțile percepției. Raiul și iadul – Aldous Huxley
Putere versus Forţă – David R. Hawkins
Kybalion. Legile universale – Trei inițiați
Pescărușul Jonathan Livingston – Richard Bach
Analiza Tranzacțională – Alain Cardon
Cele patru legăminte – Don Miguel Ruiz
Jocul Vieții și cum să-l joci – Florence Scovel
Jocurile Manipulării – Alain Cardon
Spațiul variantelor – Vadim Zeland
Walden sau Viața în pădure – Henry David Thoreau
The Procrastination Cure – Jeffery Combs
Go-Giver – Bob Burg și John David Mann
Stop Procrastinating – Nils Salzgeber
Solving the Procrastination Puzzle – Timothy Pychyl