Warren Buffett este unul dintre cei mai cunoscuți și de succes investitori din lume.
Dacă ai fi pus 1000$ în compania sa de investiții, atunci când a inițiat-o prima dată, în 2019, acea mie ar fi valorat $26.7 milioane. Acesta este motivul pentru care strategia lui de investiții a atras un nemărginit interes.
Așa că astăzi îți voi prezenta principiile de bază prin care să investești la bursă, prezentate de Warren Buffett, în discursul său de la o universitate din Georgia, în 2001, pe care îl găsești la finalul articolului.
7 principii de bază prin care să investești la bursă
Principiul 1. Managerii trebuie să aibă integritate.
Atunci când te uiți la o companie va trebui să te uiți la manager, care va trebui să aibă inteligență, inițiativă și integritate.
Dacă îi lipsește ultima, primele 2 vor distruge compania.
Principiul 2. Investește rațional, nu prin emoții!
Investitorii reacționează într-un mod emoțional. Devin foarte entuziasmați când piețele au avut o perioadă de creștere, dar se uită doar în „oglinda retrovizoare” și decid să intre pe piață.
Problema este că lucrurile nu merg tot timpul ca în trecut. După ce piața se duce în jos și pierd bani, aceștia spun că bursa este un joc de noroc și asta pentru că nu înțeleg mecanismele pieței și nu au o strategie sau un plan pe care să se bazeze.
Cumpără sus, entuziasmați, și când scade, se sperie și vând.
Principiul 3. Cumpără afaceri excepționale, nu „chiștoace de țigară”.
Deși se pot face bani și din acțiuni ieftine, la companii ok, nu sunt niște investiții tocmai bune pentru că banii mulți nu de acolo se fac. E ca la un chiștoc de țigară: este ieftin dar poți trage doar un fum și după trebuie să-l arunci.
Prefer să cumpăr o afacere excepțională, la un preț corect, decât o afacere rezonabilă la un preț excepțional.
Warren Buffett
Principiul 4. Cumpără acțiuni doar la companiile pe care le înțelegi.
Pentru a cumpăra o acțiune, prima dată trebuie să înțelegi ce face acea companie, cum funcționează ea, să citești rapoartele economice și alte informații importante.
Doar după ce înțelegi compania, decide dacă cumperi sau nu o acțiune.
Principiul 5. Când vezi o oportunitate bună, ia-o!
Este ca în viață: trec pe lângă noi oportunități foarte mari, în timp ce noi stăm de multe ori și „ne sugem degetul mare” în loc să le luam, cum spune Buffett. Tot el recunoaște că cei mai mulți bani i-a pierdut din oportunitățile ratate.
Așa că, atunci când ai o oportunitate foarte bună, nu sta, ia-o, pentru că nu vor fi foarte multe în viață.
Principiul 6. Nu vinde o acțiune decât dacă fundamentele companiei se schimbă.
Nu vinde acțiunile pe care le deții, chiar dacă ți-ar da cineva și de 3 ori mai mult pe ele.
Ai putea spune că asta este greșit, dar Warren Buffet ne sfătuiește:
Cumpără o companie pentru că vrei să o deții, nu pentru că vrei ca prețul să crească.
Warren Buffet
Principiul 7. Cumpără la prețul aflat sub valoarea intrinsecă.
Investițiile bazate pe valoare sunt opusul investițiilor bazate pe emoții, ce sunt practicate destul de des, așa cum vorbeam la Principiul 2.
În schimb, investițiile bazate pe valoare presupun să cumperi acțiunile acelor companii care au un preț sub valoarea lor intrinsecă, bazându-te că în viitor prețul respectiv va crește.
Valoarea intrinsecă se poate calcula matematic, folosind diverse formule.
Sursa: Despre valoarea intrinsecă.
Eu nu încerc niciodată să fac bani pe piața de capital. Eu cumpăr acțiunile unei companii împăcat cu ideea ca ședința de tranzacționare s-ar putea închide azi și redeschide abia peste 5 ani.
Warren Buffett
Recomandare carte de investiții
Dacă îți dorești să explorezi subiectul, îți recomand cartea Investitorul inteligent, scrisă de Benjamin Graham, despre care am făcut și o recenzie: