Îmi lipsește disciplina, de aceea procrastinez.

O replică pe care o aud foarte des în sesiunile de coaching.

Majoritatea oamenilor cred că au nevoie doar de voință, motivație sau de disciplină, pentru a depăși procrastinarea.

Dar oare aceasta să fie problema?

Înainte să răspundem la întrebare, hai să vedem pe scurt cum se manifestă fiecare dintre ele, pentru că adesea sunt confundate:

• Voința te forțează să faci.
• Motivația îți crește dorința de a face.
• Disciplina se referă la a face din nou și din nou.

Să le luăm pe rând.

Voința

Voința poate funcționa până se epuizează și în general doar pe termen scurt, cu un consum de energie foarte mare. De aceea, atunci când ești odihnit și ai o stare de spirit bună, ai o cantitate de voință mai mare.

Și am folosit termenul de „cantitate” pentru că ea este o resursă limitată care se consumă pe parcursul zilei.

Putem să ne gândim la voință ca la bateria de la telefon, pe care o pui la încărcat pe timpul nopții, pentru a o folosi în următoarea zi.

Și aceste lucruri sunt susținute de studii, cum sunt cele ale psihologului Roy Baumeister, care ne arată că avem la dispoziție o cantitate limitată de voință, și oricând pe parcursul zilei iei o decizie sau faci o acțiune care „trebuie”, dar pe care nu vrei neapărat să o faci sau nu-ți place, consumi o cantitate din energia respectivă.

Iar după un job de 8 ore de „trebuie să fac” care ți-a consumat bateria, nu mai ai pic de energie pentru cele 30 de pagini de citit pe care ți le-ai propus, pentru mersul la sală sau pentru alte activități.

Așa că alegi să stai pe telefon uitându-te la tot felul de video-uri care creează dependență și care îți oferă dopamină ieftină. Iar după, te cerți și îți spui că ești leneș, că nu ai voință, disciplină, etc.

Acum, poate te întrebi dacă această baterie poate fi influențată?

Răspunsul este DA!

Voința poate fi optimizată, chiar este recomandat să faci asta, dar poate fi și crescută.

Motivația

Motivația vine din motivele pe care le ai să faci acea acțiune. Deci, mă simt motivat când am suficiente motive, suficiente beneficii pe care acea acțiune mi le aduce.

Motivația este de 2 feluri:

• Intrinsecă;
• Extrinsecă.

Prima, vine din valorile noastre, din lucrurile pe care le percepem valoroase, deci nu ne referim aici la concepte sociale, cum este responsabilitatea, generozitatea, adevărul, etc., ci la lucruri concrete.

Fiecare ființă umană, indiferent de sex, vârstă sau cultură, trăiește fiecare moment după un set unic de valori care sunt așezate într-o ierarhie.

Ceea ce se află cel mai sus în ierarhia de valori a unei persoane este ceea ce îl inspiră în mod spontan să acționeze. Aici există disciplina, încredere și concentrare; nu are nevoie de nicio motivație din exterior.

Dar pe măsură ce coboară mai jos în ierarhia de valori, devine mai motivată extrinsec și are nevoie de o recompensă din exterior pentru a face acțiunea respectivă sau de o pedeapsă dacă nu o face.

Și o să-ți dau aici exemplu de un adolescent care este pasionat de jocuri cu simulatoare de zbor.

Nimeni nu trebuie să-l motiveze să se joace, să conducă avioane, ar putea face asta toată ziua, poate face asta și când vine după o zi încărcată de la școală.

În schimb are nevoie de motivație extrinsecă pentru a-și face temele sau a curăța în cameră.

Astfel, dacă ceva nu se află pe lista lui de valori, cum ar fi ordinea în cameră, temele la materiile pe care nu le percepe importante, ar putea fi nevoie de promisiunea unei recompense sau de teama de pedeapsă pentru a-l determina să facă acest lucru.

Pentru că noi în general, când spunem că avem nevoie de motivație, ne referim la motivație extrinsecă, care vine ca un boost sau ca un șut în fund, și se epuizează rapid până la următoarea doză.

Gândește-te atunci când ai primit un bonus la serviciu sau ai primit valoare în plus de la un client.

Cât te-a ținut?

Iar de aici rezultă că acel lucru sau acea acțiune nu face parte din valorile tale înalte.

Asta nu înseamnă că motivația nu-și are locul ei, pentru că nu toate lucrurile pe care le facem fac parte din setul unic de valori pe care îl avem. Dar trebuie să înțelegem cum funcționează mecanismele din spate pentru a ști cum să lucrăm cu ea.

Disciplina

Din punctul meu de vedere, disciplina este opusul procrastinării.

Pentru că, așa cum procrastinarea este un comportament caracterizat prin amânarea repetitivă a acțiunilor, disciplina este un comportament caracterizat printr-o voință repetitivă de a face anumite acțiuni din nou și din nou.

Este ca și cum ai avea un magnet. Disciplina și procrastinarea reprezintă cei doi poli ai aceluiași magnet; ei coexistă. Dacă nu procrastinezi, nu ai nevoie de disciplină și viceversa, așa cum nu există magnet cu un singur pol.

Deci, nu lipsa de disciplină sau procrastinarea este problema, ci mecanismele din spatele lor.

Și aici aș vrea să subliniez un lucru:

Nu există persoană total disciplinată sau indisciplinată, la fel cum nu există persoană care procrastinează în orice.

Și asta are legătură cu ce am vorbit mai sus, legat de voință și motivație. Orice acțiune ai de făcut, dacă este suficient de importantă, dacă o percepi suficient de valoroasă, o vei face spontan, pur și simplu, ca cea mai disciplinată persoană.

Acum probabil vei zice:

Da, dar acțiunile pe care vreau să le fac și le tot amân sunt foarte importante pentru mine.

Oare..? Sunt importante pentru tine sau pentru altcineva?

Și atunci care sunt cauzele din spatele procrastinării dacă nu disciplina, motivația sau voința?

Despre cauzele procrastinării, dar și despre cum poți să o depășești, am creat un curs video. Găsești toate detaliile aici:
De la Amânare la Acțiune: Cum să înțelegi și să depășești mecanismele procrastinării