În căutarea sensului vieții, mulți dintre noi parcurg o călătorie care se aseamănă cu ascensiunea a doi munți, fiecare dintre aceste etape având obiective și semnificații diferite.
În acest articol vom explora acești doi munți în căutarea sensului vieții bazându-ne pe prima parte a cărții lui David Brooks, ”Al doilea munte” despre care am scris aici.
Escaladarea Primului Munte: Identitate și Succes
Primul munte este o fază a vieții în care ne străduim să ne conturăm identitatea și să ne desprindem de influența părinților. Obiectivele pe acest munte sunt familiare și adesea promovate de cultura noastră: succesul, reputația, relațiile sociale, o casă frumoasă, o familie fericită sau vacanțe de neuitat.
Oamenii de pe acest munte sunt concentrați pe compararea constantă cu ceilalți și menținerea unei reputații. Este o etapă în care mulți cred că sunt ceea ce ceilalți spun despre ei.
Psihologul James Hollis subliniază că, în această fază, tendința este să credem că „sunt ceea ce spune lumea că sunt”.
Meritocrația și Locul de muncă
Dependența de muncă, cu toate aparențele de eficacitate în a distrage de la problemele emoționale și spirituale, poate duce la o pierdere a autorității asupra propriei vieți. Treptele scării profesionale devin ghidul vieții, iar meritocrația oferă titluri de care să te atașezi, aparent înlocuind nevoia urgentă de a afla cine ești cu identitatea și funcția în societate.
Meritocrația, deși promite recunoaștere și succes, poate să aducă și o stare de acedia, o potolire a pasiunii, o pierdere a interesului și a dorinței. Această stare de lentoare a sufletului, cunoscută în trecut sub numele de acedia, este o consecință a lipsei unui sistem moral propriu, care să concureze cu meritocrația.
Se dovedește că cei de la locul de muncă nu vor ca tu să ai o viață profundă, împlinită. Îți oferă câte o steluță aurie în semn de aprobare de fiecare dată când te prefaci în persoana potrivită pe care o cere locul de muncă.
Odată cu creșterea dependenței de meritocrație și muncă, indivizii ajung să se compare constant cu ceilalți, având doar identitatea și funcția drept repere. Această comparație constantă poate duce la o criză teleologică, unde oamenii nu știu care este scopul lor și devin fragili.
În absența unui sistem de valori opus meritocrației, individul își pierde simțul autorității asupra vieții, iar munca devine un loc în care este mai ușor să te pierzi decât să te regăsești, după cum afirmă poetul David Whyte.
Al Doilea Munte: Autenticitate și Contribuție
Dar există și un al doilea munte, nu opus primului, ci o continuare a călătoriei. Aici, accentul se schimbă de la dezvoltarea egoului și definirea identității, la autenticitate și contribuție. Dacă primul munte este despre acumulare, al doilea este despre vocație. Este o etapă mai generoasă și mai satisfăcătoare, în care ne alăturăm celor în nevoie și contribuim cot la cot cu ei.
Escaladarea celui de-al doilea munte nu este o luptă pe care o câștigăm; mai degrabă, acest munte ne cucereste pe noi. Ne predăm chemării vieții și facem tot ce este necesar pentru a răspunde la această chemare.
Dacă pe primul munte suntem ambițioși, strategici și independenți, pe al doilea munte ne concentrăm pe perseverență și pe stabilirea și cultivarea relațiilor.
De pe Primul munte pe al Doilea
În continuare, vom explora modul în care oamenii trec de pe primul munte pe al doilea, precum și cum societățile pot face tranziția între aceste două faze ale vieții.
Pierderea Scopului și Crizele Societății Individualiste
În căutarea sensului vieții, știința ne arată că cunoașterea scopului nostru este crucială pentru a depăși obstacolele. Lipsa unui scop clar poate duce la colaps, iar această realitate devine tot mai evidentă în contextul societății contemporane.
Societatea contemporană a fost martora unei transformări semnificative în ultimii ani, iar individualismul, considerat un paradis pentru bunicii noștri, s-a transformat într-un iad pentru noi. Această emancipare care durează de jumătate de secol a generat patru crize sociale interconectate.
1. Singurătatea Cronică și Lipsa Legăturilor Umane
Statisticile arată că 35% dintre americani suferă de singurătate cronică, iar doar 8% au avut conversații semnificative cu vecinii în ultimul an. Societatea contemporană, în comparație cu anii 1950, a ajuns să aibă aproape 30% dintre locuințe ocupate de o singură persoană. Aceasta a generat o tendință generală de lipsă a atașamentelor, iar copiii născuți din mame tinere de sub 35 de ani cresc adesea în familii monoparentale.
2. Speranța de Viață în Scădere
O altă realitate șocantă este scăderea speranței de viață medie în America pentru al treilea an consecutiv. Aceasta este legată de creșterea incidenței morților din cauza disperării, cum ar fi sinuciderile, supradozele și ciroza, cauzate de izolarea socială.
3. Declinul Moral al Sacrificiului de Sine
Într-o eră în care individualismul radical a devenit norma, conceptul de sacrificiu de sine pentru o cauză mai mare a dispărut. Oamenii nu mai cred în acel pact în care, dacă oferi, vei primi. Se tem că, dacă fac un sacrificiu, ceilalți vor profita.
4. Creșterea Problemelor Mintale
Cu toate cunoștințele acumulate despre creierul uman, problemele mintale, inclusiv depresia, sunt în creștere, contrar așteptărilor. Smartphone-urile și pierderea unui sens comun al vieții au contribuit la această creștere alarmantă.
Trecerea prin Vale și Renașterea
În ciuda dificultăților, perioadele de suferință pot reprezenta un șut în fund, o goarnă care ne trezește din starea de complezență. Suferința nu trebuie evitată, ci înțeleasă, gestionată și folosită pentru a evolua, nu pentru a diminua.
Trecerea prin perioade dificile este un proces necesar de transformare. Valea este locul unde ne despărțim de vechiul sine, pentru a face loc unui sine nou. Nu există scurtături.
Din agonia văii, în purgatoriul sălbăticiei, către vederea panoramică de pe vârful muntelui.
Vocația
Vocația nu vine din voință, ci din ascultare propriei vieți și a vieții înconjurătoare. Trebuie să ne ascultăm viețile pentru a înțelege adevăratul sens al vocației noastre.
Ascultarea adevărată implică răbdare și întrebări precum:
- Ce am făcut bine?
- Ce am făcut mai puțin bine?
- Cu ce îmi ocup timpul atunci când nu sunt plătit sau recompensat?
Escaladarea primului munte duce adesea la construirea unei carapace dură pentru a acoperi frica și nesiguranța. Cu toate acestea, coborând către centrul nostru, descoperim un spațiu primordial, un substrat al dorinței profunde, iar ascultarea vieții dezvăluie interiorul sufletului și al inimii.
Alegerea unei vocații nu este un proces ușor și nu este lipsită de provocări. Fiecare alegere implică o perioadă de probă, unde costurile pot depăși beneficiile, dar călătoria este esențială pentru descoperirea sinelui autentic.
Pentru că așa cum afirmă Friedrich Nietzsche, cel care are un „de ce” pentru care să trăiască poate îndura orice „cum„. Altfel în lipsa unui scop clar, orice obstacol poate duce la un colaps total.
Întrebările Esențiale în Descoperirea Vocației
Pentru a găsi adevărata vocație, întrebările esențiale nu sunt legate de talent, ci de motivație.
- Ce activitate iubesc atât de mult încât voi continua să mă perfecționez pentru mulți ani înainte?
- Ce îmi doresc atât de mult încât încât mă captivează până în adâncul ființei mele?
Întrebările simple ajută la descoperirea dorințelor profunde. Iar atunci când ți-ai descoperit vocația și ajungi să faci o muncă autentică, nu înseamnă că viața va deveni liniară și fericită, ea va implica mereu praguri peste care trebuie să treci și disciplină. Cei care speră la o viață doar pozitivă, trăiesc într-o iluzie pe care nu o vor atinge niciodată și care va duce la frustrare.
Scopul vieții nu este prosperitatea, ci maturitatea sufletului uman.
Dar că să ajungem acolo, de cele mai multe orice trebuie să urcăm pe primul munte și ulterior pe al doilea. Este un proces necesar fără de care nu putem urca pe al doilea munte.
