Ai tot ce-ți trebuie. Îți rămâne doar să folosești ceea ce ai.
Vadim Zeland
Despre carte:
Murmurul stelelor dimineții de Vadim Zeland este cartea a doua din seria „Transurfing” și este o continuare a conceptelor și ideilor prezentate în Spațiul variantelor despre care am scris acum câteva luni în urmă, în care autorul explorează în profunzime subiectul realității și modul în care noi o influențăm prin gânduri, emoții și acțiuni.
Zeland propune o perspectivă neconvențională asupra realității, afirmând că aceasta nu este un concept fix, ci mai degrabă o creație a minții noastre. El susține că fiecare individ are puterea de a-și modela propriul univers și că suntem creatorii propriilor noastre experiențe.
În „Murmurul stelelor dimineții”, autorul vorbește despre ideea că gândurile și emoțiile noastre sunt responsabile de forma pe care o ia realitatea noastră. El subliniază importanța de a ne conștientiza gândurile și emoțiile și de a le ghida într-o direcție pozitivă pentru a ne atinge obiectivele și a trăi o viață împlinită.
Cartea oferă instrumente practice pentru a ne ajuta să ne atingem obiectivele și să ne transformăm viețile. Vadim Zeland împărtășește strategii prin care putem să ne schimbăm atitudinile și comportamentele și să ne direcționăm energia către crearea unei realități mai bune. El abordează subiecte precum manifestarea intențiilor, luarea deciziilor înțelepte și atragerea în viața noastră a oportunităților și resurselor necesare.
Deși prima carte, Spatiul variantelor mi-a placut foarte mult, aceasta nu s-a ridicat la același nivel.
Cu toate că am extras destul de multă informație ultilă, cu multe idei nu am rezonat sau mi s-au părut mult prea ezoterice.
Pasaje din carte:
- Poate oare omul să se ridice deasupra condiţiei sale iniţiale?
Tot ceea ce trebuie să facă este să-şi crească optimismul şi se va ridica fără efort la o stare.
- Ceea ce determină efectul pozitiv sau negativ în viaţa noastră, faptul că întâmplările vieţii devin fie o oportunitate, fie un factor de stres pentru noi, nu ţine de aceste întâmplări, ci de felul în care noi reacţionăm în faţa lor, de atitudinea pe care o avem faţă de ele.
- Starea de bucurie, pace şi împlinire constituie adevărata noastră esenţă.
- Iluzia proferată e următoarea: cu cât este mai grea viaţa cuiva, cu atât mai mare îi va fi răsplata în ceruri.
- Percepţiile noastre sunt distorsionate în mod esenţial de propriile noastre auto-definiri care, la rândul lor, sunt calificate prin identificarea cu propriile noastre limite.
- Suferinţa există pentru a favoriza evoluţia. Deşi mecanismul poate fi unul foarte lent, efectul cumulativ al suferinţei ne forţează, într-un final, să pornim într-o nouă direcţie.
- Procesul prin care „apare” geniul implică mai întâi formularea unei întrebări şi apoi aşteptarea unui interval nedefinit de timp necesar conştiinţei pentru a lucra asupra respectivei probleme; apoi, deodată, răspunsul apare ca într-o străfulgere şi într-o formă în mod caracteristic non-verbală.
- Prin faptul că ne asociem cu oameni cinici, nu vom reuşi să depăşim pesimismul; ideea că suntem asemenea celor din anturajul nostru are într-o oarecare măsură un fundament clinic. Modelele de atracţie înclină să domine orice câmp în care sunt percepute. Astfel, tot ceea ce este cu adevărat necesar este să ne expunem unui câmp energetic superior, pentru că prin aceasta atitudinea noastră interioară va începe spontan să se schimbe.
- Toate bolile pot fi reversibile prin schimbarea modelelor de gândire şi a răspunsurilor habituale.
- Fiecare glumă ne reaminteşte că realitatea noastră e transcendentă, dincolo de specificitatea evenimentelor. Umorul se bazează pe juxtapunerea contrariilor unui paradox; anxietatea primară sfârşeşte într-un hohot de râs. Un accesoriu frecvent al realizărilor şi iluminărilor neaşteptate este râsul. Gluma cosmică constă în comparaţia şi confuzia iluziei cu realitatea.
- Percepţia noastră conform căreia evenimentele se petrec în timp se aseamănă cu aceea a unui pasager dintr-un tren care priveşte peisajul ce se lasă dezvăluit în faţa lui. Dar afirmaţia că peisajul se dezvăluie în faţa călătorului reprezintă la urma urmei o simplă figură de stil; de fapt nimic nu se dezvăluie şi nimic nu se manifestă.
- În realitate, avem de-a face cu un univers holografic.
Fiecare punct de vedere reflectă o poziţie definită prin nivelul unic de conştiinţă al privitorului. Dacă eşti de această parte a hologramei, percepţia ta nu va fi deloc asemănătoare cu a aceluia care stă pe partea cealaltă.
- Să nu ne temem de rău, nici să nu ne luptăm cu el, ci pur şi simplu să-l ignorăm.
Merită citită:
