În acest articol voi prezenta punctele cheie din cartea Trei indicii ale unei slujbe mizerabile de Patrick Lencioni, preşedintele The Table group, companie specializată în dezvoltarea echipelor de conducere şi optimizarea organizaţională a firmelor.
O carte recomandată în special pentru manageri, dar și pentru subordonați, pentru a înțelege de ce sunt nefericiți la locul de muncă.
Pentru că, așa cum arată un studiu Gallup de acum câțiva ani, doar 13% din angajați sunt fericiți la locul de muncă la nivel mondial.
Ce înseamnă un job mizerabil?
Definiția unui job mizerabil depinde de la persoană la persoană, în funcție de valorile pe care le are. Dar în general este acel sentiment trăit când te duci cu groază la muncă, iar când ai ajuns ești cu gândul la ora de plecare.
Pe lângă asta, deși nu este o muncă grea, totuși te consumă de energie, pentru că un loc de muncă mizerabil nu are legătură efectiv cu tipul de muncă pe care-l faci.
Iar această problemă vine și cu niște costuri, atât pentru companie, afectându-i productivitatea și implicit performanța financiară, dar și personal sau social. Angajatul care se simte mizerabil la muncă, pleacă acasă plin de frustrări și își varsă nervii și problemele pe cei din jur, pe partener sau copii.
Iar toata tensiunea acesta se acumulează în timp și poate declanșa probleme de sănătate.
Primul pas este să înțelegem cauza acestor probleme.
Cele 3 semne ale unui job mizerabil
1. Anonimatul
Oamenii nu pot fi împliniți în munca lor dacă nu sunt scoși în evidență și apreciați. Toată lumea își dorește să fie apreciată de cineva cu autoritate, e ceva cu care suntem crescuți. Copiii când sunt mici primesc validare de la părinți când fac ceva bine, însă și când cresc și devin adulți, caută în continuare această validare de la cineva cu autoritate pentru a confirma că își fac treaba bine.
2. Irelevanța
Angajatul nu simte că munca lui sau atribuțiile pe care le are, aduc vreo influență relevantă sau valoare cuiva, fie client sau angajator.
3. Măsurabilitatea
Fiecare trebuie să-și poată evalua sau măsura singur nivelul de contribuție, asta îl va ține motivat pe tot parcursul procesului.
Altfel dacă consideri că depinzi de ceva subiectiv, cum ar fi opiniile unui manager și nu de niște indicatori de performanță măsurabili, motivația se va deteriora și se va transforma în frustrare.
Cum spune părintele managementului modern:
Ce nu poți măsura, nu poți influența.
Peter Drucker
Beneficiile împlinirii la locul de muncă
Angajații care sunt împliniți la locul de muncă, vor fi mai responsabili, mai productivi și mai stabili.
Și orice manager știe cât de importante sunt pentru el și pentru companie aceste puncte.
Studiile arată că principalul motiv pentru neimplinirea la locul de muncă, nu este salariul, ci relația directă cu managerul.
Problema unui manager este că nu se implica suficient în activitatea angajatului, iar alții îi consideră pe subalterni doar niște executanți și atât.
De aceea multe companii merg pe un stil de management neperformant și totuși se întreabă de ce au turnover mare sau angajați nefericiți și neperformanți, deși oferă salarii bune.
Oamenii vor merge prin foc pentru un lider adevărat și uman.
Așa că dacă ești manager pune-ți următoarele întrebări:
- Îmi cunosc cu adevărat oamenii?
- Știu care le sunt plăcerile și neplăcerile la locul de muncă?
- Știu care le sunt interesele lor, ce îi motivează și unde își doresc să ajungă?
- Știu care sunt punctele lor forte și punctele de îmbunătățit?
- Știu să-și măsoare propriul proges?
Iar dacă ești subordonat și îți dorești să fii împlinit la locul de muncă:
Ține cont că managerul nu-ți poate citi gândurile, așa că i-ați responsabilitatea de a comunica cu managerul tău, spune-i care sunt așteptările tale de la el, ce te deranjează și unde îți dorești să ajungi… și roagă-l să te ajute în această direcție.
Iar dacă managerul sau compania nu sunt interesate de aceste puncte, nu sta ca broasca în acvariu, caută-ți o companie unde nu o să fii ținut în anonimat, unde să faci ceva relevant, având niște obiective măsurabile prin care să-ți măsori progresul.
Speranța mea este că într-o zi oamenii nu vor mai vorbi despre leadership, deoarece va fi singurul mod prin care conduci o echipă.
Patrick Lencioni
Dacă preferi varianta video: